Muzica cres tina Cei pe care i va salva Dumnezeu sunt cei mai important i i n inima Lui
Ce importantă e lucrarea lui Dumnezeu dea mântui omenirea, mai importantă pentru El decât orice altceva. Cu un plan și cu voință, nu doar gânduri și cuvinte, El face totul pentru întreaga omenire. O, ce importantă este această lucrarea Lui, pentru om și pentru Însuși Dumnezeu. Cât de ocupat este Dumnezeu, ce efort depune El. Își gestionează lucrarea, le conduce pe toate și pe toți. Nemaivăzut până acum, cu un preț atât de mare. În lucrarea Sa, Dumnezeu arată omului puțin câte puțin ceea ce Dumnezeu este și are, prețul pe care la plătit, înțelepciune, putere, toată firea Lui. Chiar dacă lucrarea e grea, chiar dacă sunt obstacole, chiar dacă omul e slab și se răzvrătește, nimic nuL poate opri pe Dumnezeu, nimic nu e prea greu, nimic nu e prea greu. Ce aproape este Dumnezeu, ce profunzime pentru cei aleși de El pentrua fi gestionați și mântuiți. din Urmați Mielul și cântați cântări noi
|