Oul de cuc 2010
Două destine, parcă împotriva voinţei lor, sunt puse în situaţia de a traversa toată ţara, unul alături de celălalt în dorinţa nebună de a nu fi prinşi de organele legii. Doi paria, doi evadaţi, ca două cremene încărcate de energie, caută să se strecoare spre o libertate ce nu poate fi reală. Vasile Dragu, profesor, pe care viaţa la încercat cu o nenorocire nemeritată dublă crimă şi o condamnare pe măsură, pe de o parte, şi, Mitu Suveică, un notoriu criminal trecut prin toate probele mizeriei şi decăderii umane, prin toate spaimele şi urâţeniile unei vieţi nenorocite, pe de altă parte. Vor încerca aproape tot filmul să scape de urmăritori. Vor fugi, se vor ascunde, se vor furişa totul întrun ritm ameţitor, în speranţa că şi pentru ei Dumnezeu a lăsat o dâră de lumină, o speranţă neticăloşită.
|