Mărțișorul din vis coșuleț cu flori din mărgele
Mărțișorul din vis vine cu o povestioară Cei din generația mea își aduc aminte cu siguranță, ce mare bucurie era pentru fetițe și domnișoare să poarte cât mai multe mărțișoare în piept. Primeam de la băieți, colegi, frați, verișori, tați, bunici și mereu le așteptam cu nerăbdare. Oooh, și ce versuri frumoase erau scrise pe alte vremuri, nu Eu aveam un mărțişor preferat primit de la tata și la care nam renunțat foarte mulți ani. Chiar dacă el îmi dăruia unul nou în fiecare primăvară, eu nu renunțam la cel vechi. Era un coșuleț cu floricele lucrat din mărgele Anii au trecut, mărțișorul meu sa rătăcit, iar eu lam uitat Și sa întâmplat minunea În urmă cu câteva nopți lam și gingășel se plimba plutind în fața ochilor mei, întorcânduse când peo parte când pe alta, de ziceai căi la paradă. Parcă spunea : Uităte bine la mine și să faci și tu Când mam trezit numi venea să meu gând a fost că tata mi la trimis
|
|