Rămăşagul 1984

Estentiala la Gopo nu e povestea, ci starea de poveste, continua disponibilitate intre inventie si schimbare. Nu intriga, ci meandrele ei impulsioneaza demersul scenaristicoregizoral. Nastrusnice idei nu au ragazul sasi desfasoare premisa pana la capat, pentru ca asuprale, in avalansa, vin altele, iar regizorul, precum copiii, se lasa sedus, purtat de valul lor. Ramasagul nu se supune insa aceluiasi canon. Nu trebuie cautat aici fantasticul de anticipatie precum in Povestea dragostei si nici nu e cazul sa cautam corespondente intro savanta simbolistica. In Ramasagul regizorul renunta in a mai descifra pe cont propriu povestirile lui Creanga, preluand de aceasta data Punguta cu doi bani doar ca pretext si regasind ludicul in stare pura. Roxana Pana 1985 (Cinema).