Trăim într o lume de confuzie, de păcat. E o ruşine să fii mistic, e demodat să fii moral

Cel mai mult îl mişcau pe Valeriu darurile şi bucuriile sufleteşti ce i se făceau. El, care era bucuria şi întărirea noastră Îi purta pe toţi în inima sa. Ştia că va muri şi dorea să se sfârşească dăruinduse necontenit, aşa cum făcuse mereu. Pentru fiecare găsea cuvântul ori gestul potrivit. Printre darurile pe care le avea era şi acela de a cunoaşte oamenii, de a pătrunde în sufletele lor, de ai orienta în viaţă. O dată mia mărturisit: Cu unii din cei care vin la mine am de luptat din greu, dar sunt suflete bune şi până la urmă ajung la adevăr. Alţii se deschid ca nişte potire de cristal şi primesc cuvântul lui Dumnezeu cu dragoste şi râvnă. Cu alţii mă înţeleg dintr o privire, dintrun gest şi apropierea noastră este profundă. Aici au